marți, 2 decembrie 2014

1 Decembrie la Sfântu Gheorghe

Ieri, de Ziua Națională a României am ținut să fiu prezentă la Sfântu Gheorghe, Covasna, împreună cu ceilalți români veniți din toată țara și pentru a vedea cu ochii mei cum sunt tratați românii de acolo, să văd locurile, oamenii.
De prea multe ori am văzut la televizor sau am citit articole despre românii care sunt împiedicați să își sărbătorească Ziua Națională, că sunt agresați, șicanați, amenințați
de etnicii maghiari, dar și de autoritățile locale care sunt reprezentate evident de etnici maghiari. Nu e absolut nimic rău în a fi maghiar, dar este absolut dezastruos să fi antiromân și totuși să reprezinți statul român. Povestirile românilor de acolo despre cum sunt tratați de către autorități te lasă mască și te face să te întrebi dacă până acum ai trăit sub o piatră, dacă ești pe altă planetă sau dacă ești pur și simplu privilegiat că nu trăiești în regiunea Harghita-Covasna. Și totuși, Harghita și Covasna sunt România!
Am plecat din Arad și m-am oprit pentru două zile la Predeal, apoi ieri 1 Decembrie, de dimineață, am plecat către Sfântu Gheorghe (Covasna). Zăpada era mare și frigul atât de pătrunzător, încât mă întrebam dacă voi rezista până la capătul slujbei de la biserică și festivităților.
Pe drum, în satele din județul Covasna puteam vedea de la stradă care sunt casele românilor, căci aveau arborat tricolorul, dar puteam observa și casele magiarilor, care aveau arborat steagul secuiesc (arborarea acestuia în locuri publice este ilegală, cu excepția caselor particulare, pentru că reprezintă scopuri autonomiste și sunt provocatoare la adresa românilor, însă asta nu îi împiedică se pare să pună acest steag  pe clădirile publice și în parcuri.).


Pentru că aveam stegulețe tricolore la mașină, un localnic trecut de 70 de ani care curăța zăpada cu lopata ne-a arătat pumnul...(wtf?!)...,iar alții ne-au salutat și au strigat „La mulți ani!”.
Majoritatea caselor erau foarte sărăcăcioase (Covasna este unul dintre cele mai sărace județe din România), ceea ce m-a făcut să mă întreb cum ar putea acești oameni să se guverneze singuri dacă prin absurd ar primi vreodată autonomie teritorială, nu ar putea niciodată să funcționeze fără ajutor...ar fi dependenți de România, căci Ungaria nu dă prea mulți bani pe ei în afară de discursuri populiste, fără fapte concrete de ajutorare. Și pentru ce? Oricum România le oferă foarte multe drepturi, mai multe decât românilor.


Odată ce am ajuns în Sfântu Gheorghe, am putut vedea înscripții în limba maghiară peste tot și în limba română nu, inclusiv la toaletă. „Bărbați” și „Femei” era scris numai în limba maghiară, dar mi-a tradus un copil ce aștepta în fața toaletei, acesta purta tricolorul pe umeri. Să nu vă imaginați că am găsit o toaletă imediat, a trebuit să întreb un jandarm, care era prins într-o discuție cu un coleg în ceea ce părea a fi limba maghiară,  însă nu a binevoit să spună nimic, a dat din cap a neștiință, chiar părea deranjat de întrebare, dar a intervenit un coleg de-al său, în limba română, care m-a îndrumat și chiar m-a condus până la toaleta din parc.
Am pornit către biserică.
La slujbă au fost prezenți și membrii Noii Drepte, care au întins un drapel de câțiva metri în curtea bisericii. Am ajuns să țin și eu de drapel, chiar dacă nu fac parte din organizația lor (din niciuna de altfel) și am stat până la final, când ieșeau oamenii de la slujbă. Ne uram între noi „La mulți ani”.


Un om în scaun cu rotile îmbrăcat subțire, dar ținând în mână un steag tricolor, a stat acolo în curte toată slujba și părea fericit. M-a emoționat foarte tare. Brusc mi-a fost rușine de mine. Am încetat să mai tremur de frig o vreme.
Am pornit în alai mai mulți oameni către piața Sfântu Gheorghe, eu am ținut de drapel tot drumul, iar organizația mai sus numită a scandat lozinci naționaliste. La auzul „Harghita, Covasna pamânt românesc”, un om de pe balconul unui bloc și-a arătat degetul mijlociu. Alții doar se uitau. Unii și-au scos tricolorul pe baclon și salutau, făceau urări.



În piață se cântau cântece de sărbătoare. Erau foarte mulți oameni, câteva mii...nu știu să aproximez un număr..toți aveau stegulețe tricolore. Unii erau din județ, alții veniți de departe. L-am cunoscut pe Cosmin, un băiat de 16 ani din Sfântu Gheorghe, al cărui caz a apărut și la televiziune, fusese amenințat cu moartea de către unii etnici maghiari pentru că a avut curajul să se pozeze cu tricolorul și să posteze fotografia pe Facebook. A depus plângere împotriva lor, dar comisarul de acolo nu doar că nu l-a ajutat cu nimic, ci l-a scos pe el vinovat cum ar veni, că el este de vină, de ce i-a trebuit să se pozeze cu tricolorul? Și că dacă de pe acum face din-astea, ce va face când va fi mai mare. Bonus, l-a vârât în alt caz ca martor, deși el a mers acolo cu propriul caz, ca victimă, doar pentru că îl cunoștea pe un alt băiat, fără să aibe habar de acel caz. Mergi victimă, te întorci martor. Poftim?! Care dintre noi ar accepta așa ceva? Se subânțelege că acel comisar ar fi trebuit zburat IMEDIAT din Poliție.
Acest băiat este un român mândru într-un oraș cu majoritate maghiară, cu foarte mulți autonomiști. Nu e ușor deloc, fiecare zi poate fi considerată o nouă luptă. Cine ar suporta provocări zilnice, uneori injurii și amenințări doar pentru că este...român?


Am asistat în continuare la festivitățile armatei, la depunerile de coroane, am făcut poze, am înghețat de frig, dar mă bucur că am fost acolo. Îmi pare rău că nu am putut sta mai mult, a trebuit să mă întorc în acea zi la Arad, aveam de parcurs 450 de km. La plecare, unii oameni care se pare că aveau alergie la albastru, galben și roșu se uitau urât, dar nu au existat incidente, mai ales că erau foarte mulți jandarmi în piață. Am plecat oarecum tristă, cu multe gânduri, cu multe frustrări, dar dacă noi nu facem ceva, cine o va face? Dacă românii nu îi susțin pe români, cine o va face? Dacă suntem ignoranți, abuzurile devin normalitate și ni se vor întâmpla.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu