marți, 20 mai 2014

Un titlu cu rochie si barba

Am urmarit o singura data Eurovisionul, in copilarie. De atunci nu mai am habar de existenta si functionarea acestui concurs, iar daca oamenii nu m-ar fi spamat prin mediile virtuale cu pareri nesolicitate despre castigatoarea concursului poate nici nu mi-as mai fi amintit de el. Toata lumea a sarit in sus cu pareri pro si contra in legatura cu sexualitatea si aspectul castigatoarei, care am inteles ca este totusi anatomic, barbat. Total neinteresant. Nici nu ma intereseaza.  Ce ma nedumereste este interesul tuturor oamenilor, inclusiv a oamenilor pe care ii cunosc, catre acest subiect. Oameni carora nu le-am auzit gura niciodata se arata ultragiati de aparitia unei cantarete cu barba, in rochie. Adica in Romania s-au petrecut lucruri mult mai odioase si importante decat faptul ca undeva in Europa un homosexual a castigat un concurs de muzica.

Pana la un anumit punct pot sa inteleg ca fiecare simte nevoia sa isi exprime parerea (pe care nimeni nu da nici 2 lei gauriti, inclusiv pe a mea), insa in momentul in care devine sacaitor, te intrebi daca oamenii acestia au ordine in prioritati.
Pai bine, drag roman, spui ca nu iti doresti ''astfel de modele pentru copilul tau'', insa inainte sa gandesti atat de departe, totusi nu te deranjeaza mai tare faptul ca alocatia copilului tau este in valoare de 10 euro? Ca esti ridiculizat de presedinte intr-o ''tara de mamicute si bebelusi''? Daca vrei exemple bune pentru copilul tau, zic sa nu te mai uiti la filme cu lesbiene pe RedTube (nu...nici pe alte site-uri), sa dai uitarii videoclipul Rihannei cu Shakira, sa nu mai fi fan Boy George si in general sa eviti tot ce inseamna homosexualitate, daca asta iti doresti. Ori esti ipocrit?
Lumea evolueaza cu sau fara voia ta. Evolutia nu consta in faptul ca un homosexual a castigat Eurovisionul, ci in ACCEPTAREA acestui lucru, nu trebuie sa fi pro sau contra, trebuie sa tolerezi...pentru ca, crede-ma, cineva te tolereaza si pe tine. Sa stai sa discuti despre aspectul unui om, despre sexualitatea sa, sau sa spui ca ''din cauza homosexualitatii vin inundatiile''... este o gandire si un comportament de primata. Si tare cred ca acestea au acceptat demult homosexualitatea...in general schimbul de banane.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu